De fiecare dată când deschid rețelele sociale și citesc comentariile, mă întristez. Însă mereu se întâmplă ceva în lumea reală, o întâmplare mică, dar plină de semnificație, care reaprinde scânteia speranței. Aceste momente îmi oferă puterea de a merge mai departe cu ceea ce am început, pentru că încă mai cred că putem găsi cincizeci de oameni drepți – așa cum se căutau în povestea Sodomei și Gomorei – pentru care merită să luptăm.
Vineri, am avut parte de o întâmplare neașteptată în timp ce așteptam la secția de ortopedie a spitalului din Oradea. Această experiență mi-a reamintit încă o dată că în viață totul este în echilibru. Balanța nu înclină niciodată prea mult într-o singură direcție.
Pe durata așteptării, am văzut mulți copii bolnavi. Unii dintre ei își acceptau cu veselie și inocență accidentele prin care trecuseră și consecințele acestora. Alții însă păreau profund afectați, nu doar fizic, ci și emoțional. Coada era imensă, iar nerăbdarea, cum era de așteptat, și-a făcut simțită prezența. Cu toate acestea, o tânără asistentă și-a păstrat răbdarea și bunătatea, chiar dacă era constant testată, atât în ceea ce privește puterea, cât și rezistența sa.
Cele aproape trei ore de așteptare au fost presărate cu momente care mi-au rămas în minte. De exemplu, în timp ce fotografiam numerele de telefon afișate pe ușă pentru programări, o asistentă în jur de cincizeci de ani s-a așezat la poză, glumind că a crezut că vreau să o fotografiez pe ea. A fost un moment drăguț și amuzant.
Pe tot parcursul șederii noastre, am simțit dorința de a ajuta din partea tuturor. De la doamna de la recepție, care ne-a avertizat că fără programare s-ar putea să nu reușim, până la asistenta care ne-a asigurat că domnul doctor va consulta pe toată lumea, indiferent dacă avea programare sau nu. De asemenea, doamna de la radiologie și domnul doctor – care, deși avea în program doar 24 de pacienți, consultase 69 în acea zi – au demonstrat o dedicare remarcabilă.
Când am ieșit din spital, toată lumea zâmbea și ne saluta. Deși nu este niciodată plăcut să mergi la spital, mai ales cu copilul tău, în final experiența a fost una pozitivă.
Aceste momente îmi întăresc convingerea că încă mai există oameni drepți în lumea reală.
